Umbre intunecate pe ingerasi albi de ceara..

Ce sentiment este mai frumos ca cel al implinirii pe diverse planuri?...Burse, bani, unostinte, familie, dragoste, intelegere, implinire…ce altceva ai mai putea cere?...si cand totul pare deja stiut, sigur…surpiza fara Andreea Marin…!

Totul te indeamna sa te lasi purtat de val, sa te bucuri, sa uiti de neincredere, de nesiguranta, de necunoscut, sa cerzi in intamplari fericite….cu ce scop?...pentru ca mai apoi sa te lovesti de pargul de sus?Oare nu ar fi mai bine daca ar exista un soi de manual…fara concluzii..dar din care sa iti tragi propriile idei, credinte, opinii…si cu ajutorul careia sa te poti feri de eventuale evenimente asemanatoare?...

Ce frumos ar fi daca totul s-ar reduce doar la vis si indeplinire…si nu la vis si indeplinire vs. Esec!

Visare…totul este o visare, o dorinta, o speranta, totul este utopie…nimic nu e sigur…totul este trecum un biscuite aromat, proaspat, fraged, inmuiat intr-o mare cana de lapte…iar tu…stapanul canii si destinului amesteci cu lingurita totul in loc sa „salvezi” biscuitele…dar totul tine de alegeri…

Sarbatori cu iz exotic..

In fiecare an..prin decembrie mi se intampla sa am acelasi vis..e ca o scurta revedere a intamplarilor petrecute in anul ce tocmai se incheie…este precum umblatul prin culoarele inguste ale Marocului…si te vezi alergand ca un vizitator strain care vrajit de mirajul exotic se lasa incantat de orice adiere calda, atingere matasoasa sau sunet pe care nu l-a mai auzit…

Astfel revezi cum incetineam din alergatul meu bezmetic doar pentru a-mi satisface curiozitatea starnita de „saluri” frumos colorate care la o simpla atingere parca ma invaluiau mangaindu-mi obrazul aspru, lovit de pulberea de nisip din decor…si asa am cazut…crezand ca o mangaiere precum cea oferita de acel biet sal nu voi mai gasi…si parca totul era…colorat..(am fost indemnata sa scriu „roz”..dar…nooopJ)…iluzie…dezamagire..

Apoi si mai grav ma vad vrajita, orbita, de mirosul incantator al „parfumurilor exotice” ce se raspandesc de la usile „parfumeriilor”…si imi doresc…ce anume?...nici eu nu mai stiu…dar parca sentimentul de pierdere in spatiu imi provoaca o senzatie atat de placuta incat nici nu mai dai doi bani pe ceea ce ar putea urma….

Amorteala sentimentala, una dupa alta…dar ce mai conteaza atat timp cat in momentul in care realizezi esti fericit…gustul amintirilor greselilor trecute nici nu te mai afecteaza…si astfel ajungi sa apreciezi ceea ce ai ca fiind o realitate frumoasa si nu o plasmuire marocana…si acum iti dai seama ca ai alaturi pe cineva alaturi de care poti fugi prin culoare inguste fara a mai fi ademenit de elemente simple…totul e complex…totul e al tau!

Cu optimism…

LA MULTI ANI!

Capitan filosof pe timp de furtuna...(personal)

1 Provoaca-ma si asteapta-te sa fi provocat!

2 Priveste-ma in ochi si ma vei intelege!

3 Saruta-ma si ma vei descoperi!

4 Atinge-ma si ma vei simti!

5 Lasa-te in voia simturilor si afla-ma!

6 Doreste-ma si te voi dori!

7 daruieste-te si te voi iubi!

8 Cauta-ma si te voi striga!

9 Urmeaza-mi pasii iar destinul meu se va contopi cu al tau!

10 Indraznesti?

Pasager clandestin - viata vs destin

Viata- singura calatorie in cursul careia te simti ca un pasager clandestin, la inceputul careia eziti sa-ti platesti biletul, iar apoi profiti, te simti curajos, devii egoist.. fara sa realizezi ca vei plati la final....

Eh...si asa ajungem sa ni se para funny sa trecem dintr-un tren in altul, dintr-un decor in altul in altul, fara a plati pentru acest drept de schimb si proprietate in acelasi timp, ignori ceea ce intuiesti si speri ca nu vei fi prins pe picior gresit...

Plata ca plata...dar ce te faci cand ai mai multe trenuri , acelasi start si eventual aceeasi destinatie pe tablia de sosiri-porniri?

Iti spun eu...incerci sa pui ceva ce nu poate fi pus in balanta, apoi ca mare expert, analizezi si dupa lungi dezbateri, framantari iei o decizie cu speranta ca nu gresesti...acum ceea ce iti ramane este sa speri in siguranta trenului care fie e puternic iar tu vei ajunge la destinatie dorita si vei deveni calator fidel, fie trenul cedeaza in fata factorilor externi iar tie nu prea iti ramane decat sa alegi un nou tren cu increderea ca de data aceasta va fi altfel...si daca nu ai ce face pana la urmatoarea plecare...acorda amintirilor si acorda-ti cateva minute de repaus in care sa iti faci in gand o mica schema a drumurilor deja efectuate si vei constata trendul pe care il urmeaza subconstientul tau si iti vei da seama daca rutele, peisajul, trenurile sau tu esti vinovat ca nu ajungi la destinatie.

Bon voyage!

Bumerang

Da..dupa cum ma si asteptam...spune-i fricii pe nume si ea nu doar te va bantui, urmari, persecuta, alerga prin disperarea vietii...ci te va si ajunge din urma, te va lovi, te va pune la pamant si va rade de tine...desi din punctul meu de vedere it's not funny...

E ...de asteptat...dupa atatea intamplari asemanatoare, parca nimic nu ma mai surpinde prin efect ci prin rapiditate, momentul aparitiei, si gradul de siguranta pe care il am...in fine, am ajuns sa cred ceea ce spune o buna prietena: "totul se intampla cu un scop!"...asta chiar daca ma intreb : "care?"...care este scopul atat de nobil care necesita o atat de mare zdruncinare sau cel putin deranj...pentru ca sunt situatii cand nu e atat de dureros sa iti infrunti frica cat deranjul emotional pe care ti-l provoaca...

Asta este momentul cand iti doresti sa treaca timpul cat mai repede, sa apara sansa sa iti mai infrunti frica pentru ca acum sensul de mers al lucrurilor se schimba si tu alergi spre ceva si nu de ceva...acum ai senzatia ca stii totul, ca frica ai spulberat...FALS!...si astfel viata devine precum un test student de la statistica...inaintea caruia intuiesti raspunsul dar nu ai curaj sa accepti si devii Toma Necredinciosul....

Ideea finala a acestui articol este ca tot raul este inspre bine, pentru ca orice esec te face sa apreciezi mai mult urmatoarele intamplari pozitive, asta in asteptarea neprevazutului....totul e relativ, asa ca de ce sa nu traim mereu cu speranta de mai bine si cu amintirile trecutului inchise intr-un cufar pierdut in adancul subconstientului...

Teama...

In momente de teama de a ma exprima pentru a nu fi prost interpretata...stau si ma gandesc...de ce anume imi e teama sa ma exprim...si dupa cateva minute realizez...teama de ridicol si-a facut aparitia...

In ce sens?....este simplu...mereu ca avem senzatia ca ne merge bine in viata sau cel putin avem iluzia optica a acestui fapt si daca nu suntem laudarosi...tindem sa nu ne aventuram sa afirmam :"Ma...mie imi merge super bine!"...de ce?..e lesne de inteles ca trebuie sa existe doua variante....ori asteptarile noastre sunt acoperite...dar ne este teama de un esec ulterior...ori...asteptarile noastre sunt partial indeplinite iar perioada anterioara nu a fost stralucita si in comparatie...avem senzatia ca am apucat pe Dumnezeu de un picior...oricum ar fi ...se manifesta aceeasi teama de ridicol ...

In primul caz este clar ca laudarosii sunt tinta glumelor de prost gust in cazul in care isi pierd obiectul laudei...dar in al-2-lea caz...totul se pastreaza la nivel de idei...adica lumea nu iti va spune niciodata :"Mai nefericitule...ceea ce traiesti tu este o iluzie!"...sau..."Mai stai sa mai traiesti macar 2 luni de fericire ca sa vezi daca este adevarat sau doar ai tu senzatia de prea mult bine!"...nu...lumea te va lasa ori sa cazi in ridicol...ori sa respecti prima alternativa...

Exprima-te dar fa-o cu cap!

Pentru a evita eventuale caderi in ridicol este recomandat sa combinati ambele metode cu sau fara sfatul medicului...