Te-ai intrebat vreo data acest lucru...? cam de cate ori a sarutat marea nisipul?...de cate ori valurile s-au aventurat indraznete spre mal cu singura dorinta de a-l stapanii, de a-l racorii, de a-l imbratisa?
De cate ori si-a pus speranta nisipul ca la venirea urmatorului val, totul va devenii ceva mai special? Te-ai intrebat?...Cu siguranta de mult mai multe ori de cate ai sperat tu ca acesta va fi locul de munca perfect, ca lumea se invarte in jurul tau sau ca de data asta ai intalnit iubirea adevarat....Atunci, tu, de ce te-ai lasa prada tristetii sau te-ai inchide intr-o lume solitara, unde singura voce pe care o auzi este cea a ecoului tau mut sau unde singurul tau prieten este umbra proprie?...
Precum nisipul, las ca raza soarelui sa imi incalzeasca inima, sa imi deschida orizontul spre "valul"meu...doar El si speranta ca totul va fi bine ma tin pe linia de plutire ...si culmea...cand acest gand al simplei supravietuiri ma alina...El ma face sa simt ca traiesc...prin gesturi, atingeri,vorbe...
La fel ca si marii, nici mie nu imi vine sa cred ca totul poate sa fie atat de simplu si natural, iar acesta este momentul cand nu ma mai intreb de ce sau cum de, ci doar ma las purtat de fiecare clipa magica a zilelor petrecute alaturi de El...
P.S. Marea nu are memorie...iar valurile vechi sunt doar factori care au ajutat-o sa sape adanc in constiinta ei, pentru a gasii adevaratele valori pe care le doreste...
