Imagini, idei, vise, basme, toate spulberate....simti de cum cresti, cum in fiecare an cand vine primavara, soarele iti mangaie fata, cum adierea vantului iti umbla prin par, cum dorinta indrazneta iti inalta aripile spre acea imagine perfecta a unui viitor, a unei vieti fericite...Si te pregatesti si inveti si deja te vezi ajungand la acea destinatie mult visata, si incepi sa gafai de alergarea continua, de urcatul acelor munti pe care nu ai putut sa ii dobori din simplul motiv ca mereu ai fost singur....mereu ai fost tu cel condamnat si timis in exilul singuratatii doar pentru ca ai incercat sa iti faci un drum, doar pentru ca ai vrut sa iti vezi de viata ta... crezand ca intotdeauna nu vor exista victime colaterale.....dar acum ca tu esti una din ele...ce mai crezi?...mai are rost sa lupti pentru o simpla imagine trecand zbuciumat prin fiecare zi, sau mai bine iti accepti soarta ca un cel mai bun scenariu gandindu-te ca putea fi mai rau?...
Probabil...probabil asta este un articol mai incalcit ca altele, mai fara tinta, dar totul reflecta speranta deja spulberata, metaforic sau nu....ziua de azi nu are sens...poate mainevoi gasi raspunsul....
