Framantarile zilnice le percep ca un zumzet de albina ce cauta bezmetica drumul spre cunoasterea deplina a locurilor, a persoanelor, drumului spre casa...spre liniste, calm...si toate astea in cadrul unui dans ametitor repetat la nesfarsit...
E greu sa ai senzatia ca ai depasit ideea de repetare mecanica a miscarilor standard, ca de data asta vei iesi din linie, ca vei face diferenta, ca vei realiza altceva, ca de data asta nu te inseli, ca de data asta va fi altfel...cand locurile, ideile, panoramele sunt aceleasi, petalele florilor te deruteaza, mirosul te imbie, te atrage, te nauceste...dar apoi realizezi inselatoria...si te intrebi:"incotro?..de ce?..."si cauti raspuns in mediu, in tine...dar nimic...totul e mut...si te simti ca intr-o camera alba plina de lebede albe...
Apoi simti mirosul drag tie, dulce cald, si incerci sa iti cuibaresti sufletul in amintirea de mult pierduta, in speranta de care iti atarni destinul si stii ca vei ramane suspendat dar iti doresti, te lupti, nu renunti esti naiv!...iti place...te minti...si in mod bizar speri sa pierzi...pentru ca intr-un mod usor pervers te-ai obisnuit sa fi singur, sa iti plangi de mila, sa devii penibil!
Autocritica, cu toate lebedele din peisaj, cu dansul tau bizar spre hazard, cu toate cuvintele tale si ideile de neinteles,asta alegi...sa te afunzi pentru a rasari mai tanar, mai matur, mai vioi, mai dornic de viata si nu renunti!
Iar apoi...ajuns la un punct in care simti ca ai depasit nivelul normal de intelegere, de cunoastere umana...ce faci?...incepi sa te joci...si transformi cartile, volumele, in carti de joc...si incerci sa te afunzi in necunoastere, iti pui masca si te afisezi, mimezi, te ascunzi, devii copil cu suflet matur...dar ce conteaza?...sufletul nu se vede!...si merge!...te joci, te lasi invins fara ca cel ce castiga sa stie ca in realitate tu ai castigat pentru simplul fapt ca ai dus jocul pana la capat!
No comments:
Post a Comment